”Nu mă plac pe mine însămi, în special corpul meu.”


"...Aveţi idei preconcepute în legătură cu felul în care ar trebui să arate corpul vostru, şi orice idee preconcepută nu poate conduce decât la suferinţă. Corpul este cel care trebuie să fie. Dacă aveţi deja o idee despre cum ar trebui să arate el, veţi suferi; de aceea, renunţaţi la asemenea idei.
Acesta este corpul pe care îl aveţi, corpul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Folosiţi-l, bucuraţi-vă de el. Dacă veţi începe să-l iubiţi, veţi descoperi cu uimire că el începe să se schimbe, pentru că atunci când cineva îşi iubeşte corpul, el începe să aibă grijă de el. El nu-l mai îndoapă cu alimente care nu-i sunt necesare, pentru că îi pasă de el. Nici nu-l înfometează, căci ţine la el. El ascultă de cerinţele trupului, de impulsurile sale, de dorinţele sale, de momentul în care apar aceste dorinţe.
Când îţi pasă, când iubeşti, te pui practic în rezonanţă cu trupul tău, iar acesta se armonizează imediat!
Dacă nu-ţi iubeşti corpul, acest lucru va crea o problemă, căci atunci devii indiferent faţă de corpul tău, devii neglijent cu el. Cui îi pasă de duşmanul său? Nu îl vei mai privi în faţă; vei ajunge chiar să-l eviţi. Nu-i vei mai asculta mesajele, şi atunci vei ajunge să-l urăşti şi mai mult.
Şi în realitate, tu eşti cel care a creat întreaga problemă. Corpul nu creează niciodată nici un fel de probleme; mintea este cea care creează probleme.
Ideea că nu vă place propriul corp este o idee mentală. Nici un animal nu suferă din cauza vreunei idei că nu-i place propriul corp… nici măcar hipopotamul!Nimeni nu suferă – ele sunt perfect mulţumite, căci mintea lor nu le creează asemenea probleme artificiale. Altminteri, hipopotamul ar ajunge să gândească: “De ce oi fi arătând eu astfel?” Dar lui nu-i pasă.
Renunţaţi la idealul abstract. Iubiţi-vă corpul aşa cum este, consideraţi-l un cadou de la Dumnezeu.
Bucuraţi-vă de el şi îngrijiţi-l aşa cum merită. Faceţi exerciţii fizice, mâncaţi atât cât trebuie, dormiţi atât cât trebuie. Luaţi toate precauţiile necesare, căci acesta este instrumentul dumneavoastră, la fel ca şi maşina pe care o curăţaţi, la ale cărei semnale sunteţi atenţi tot timpul, ca să vedeţi dacă nu este ceva în neregulă.
 Aveţi grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Aveţi grijă de corpul dumneavoastră, şi el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuşi cu atâta eficienţă timp de 70 de ani sau mai bine. Indiferent dacă dumneavoastră dormiţi sau sunteţi trează, dacă sunteţi conştientă sau nu de el, el continuă să funcţioneze în tăcere.
Chiar dacă nu aveţi grijă de el, el tot funcţionează, având grijă de dumneavoastră. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său.
Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi constata că în şase luni corpul dumneavoastră îşi va schimba forma. Este aproape la fel ca atunci când un bărbat se îndrăgosteşte de o femeie: ea devine imediat mai frumoasă. Până acum poate nu s-a îngrijit de corpul ei, dar din clipa în care un bărbat se îndrăgosteşte de ea, ea începe să aibă grijă de el. Îsi petrece ore întregi în faţa oglinzii… căci cineva o iubeşte!
Acelaşi lucru se va petrece şi cu dumneavoastră: iubiţi-vă corpul şi veţi vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod violent, fără menajamente. Schimbaţi-vă atitudinea şi veţi vedea ce se întâmplă!"
*********
Anima

Comentarii

  1. imi place f mult paralela cu hipopotamul. eu la lectiile de engleza cu copii cant des RHINO SONG, ofer acest videoclip spre vizionare. se vede in videoclip cat de degajat e acest rinocer cand danseaza, cand se plimba cu prietenii si prietenele si ........cand se urca pe cantar :)

    http://www.youtube.com/watch?v=QOvIot-i6rY

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc de inspiratie!
    -varianta video-

    IUBIŢI-VĂ CORPUL!

    http://www.youtube.com/watch?v=Q0j5aNOoC2A

    RăspundețiȘtergere
  3. iubiţi-vă corpul şi veţi vedea că el începe să se schimbe

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Primesc cu drag toate comentariile si intrebarile voastre.

Postări populare de pe acest blog

Cand te simti sexy ?

ESTI FRUMOASA !

ENDOMETRIOZA (boala neiubirii şi a neîmplinirii de sine la femei)